Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) organizează, prin filialele judeţene şi a municipiului Bucureşti, examenul de grad principal-sesiunea 2026, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1137/06.09.2018 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali, cu modificările și completările ulterioare.

  1. Examenul de grad principal se organizează pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali.
  2. Documente necesare înscrierii:

La înscriere candidatul depune un dosar, care conține următoarele documente:

a) cererea de înscriere, cu datele de contact, conform anexei nr. 5 la prezenta metodologie;

b) copia actului de identitate valabil până la data susținerii examenului;

c) copia certificatului de absolvire eliberat de Ministerul Sănătății sau a diplomei/certificatului de absolvire/licență sau documentului echivalent eliberat de una dintre următoarele categorii de instituții de învăţământ: liceu sanitar; școală postliceală sanitară; colegiu medical universitar; facultate de medicină/de asistență medicală/de moașe. La înscriere, candidatul prezintă actele de studii în original, urmând ca persoana care primeşte documentele să certifice „în conformitate cu originalul” pe copiile de pe actele de studii aflate la dosar;

d) copia atestatului de echivalare, după caz;

e) în cazul candidatului cu formare profesională efectuată în străinătate și recunoscută în România în condițiile legii, candidatul va depune copia diplomei obţinute în străinătate, însoţită de traducerea legalizată în limba română şi de copia documentului de recunoaştere a calificării în România;

 f) adeverință eliberată de angajator din care să reiasă, după caz:

  • experienţa profesională de minimum 5 ani la data susţinerii examenului, cumulată în specialitatea în care a profesat cu titlul de soră medicală/oficiant medical (M) şi asistent medical, în cazul în care a dobândit ulterior, în condiţiile legii, un titlu oficial de calificare în specialitatea de asistent medical (PL, SSD sau S);
  • La examenul de grad principal organizat în specialitatea titlului de calificare obţinut în baza prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 613/2013 privind aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a programelor de pregătire pentru obţinerea specializărilor în domenii complementare specialităţii de bază de către asistenţii medicali generalişti şi asistenţii medicali de pediatrie, cu modificările şi completările ulterioare, ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 942/2017 pentru aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, precum şi în vederea dezvoltării abilităţilor profesionale pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.076/2019 pentru aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, precum şi în vederea dezvoltării abilităţilor profesionale pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali, pot participa şi asistenţii medicali generalişti, asistenţii medicali de pediatrie, asistenţii medicali de farmacie, asistenţii medicali de laborator şi asistenţii medicali de igienă care fac dovada încadrării, în condiţiile legii, în funcţia de asistent medical cu normă întreagă sau echivalent parţial, pe o perioadă cumulată de minimum 5 ani anteriori datei de susţinere a examenului în structura sanitară corespunzătoare specialităţii respective, după cum urmează: servicii de radiologie-imagistică medicală, de laborator, de balneofizioterapie, de nutriţie şi dietetică, de igienă şi sănătate publică, de farmacie.

g) copia actelor de schimbare a numelui, după caz;

h) dovada plăţii sumei de participare la examen.

Candidaţii care au desfăşurat activitate de voluntariat vor depune contractul de voluntariat, încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare, şi certificatul de voluntariat emis de către organizaţiile gazdă, încheiat conform art. 10 alin. (4) din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare; vechimea acumulată în perioada de voluntariat se calculează în funcţie de timpul de lucru efectiv prestat.

În situaţia în care solicitantul a exercitat profesia pe teritoriul altui stat, acesta va depune, în copie, documentele emise de autoritatea competentă sau angajatorul din statul în cauză, din care să rezulte perioadele de exercitare efectivă şi legală a profesiei pe teritoriul acelui stat, precum şi o copie a traducerii autorizate a acestor documente.

Pe coperta dosarului de înscriere se trec: numele și prenumele candidatului cu inițiala tatălui, numele purtat anterior (după caz), specialitatea în care s-a înscris la examen, numărul de telefon al candidatului.

V. Cuantumul sumei de participare la examen este de 150 lei/participant. 

Suma de participare se va plăti în contul filialei OAMGMAMR  Cluj deschis la Banca Transilvania.

Beneficiar: OAMGMAMR FILIALA CLUJ

Cod fiscal: 10861032

 Pe documentul de plată plătitorul va menționa “Suma de participare examen grad principal-2026”.

Tematica şi bibliografia pentru examen pot fi consultate aici.

Adeverință model experientă profesionala-descarcati aici

Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) a transmis informații privind deschiderea înscrierilor pentru programele de specializare în vederea reconversiei profesionale și a dobândirii de abilități profesionale, pentru anul 2027.

Principalele informații:

•     Perioada de înscriere: 29 iunie – 15 octombrie 2026

•     Finalizarea plății taxei de pregătire: până la 1 noiembrie 2026, locurile se ocupa dupa finalizarea platii, ulterior validarii dosarelor de inscriere

•     Taxa de participare: 2.500 lei/participant

•     Platforma de înscriere: https://www.perfmed.ro/. Înscrierea se realizează exclusiv online,  de către angajator, instituțiile abilitate sau, după caz, la unele specializari direct de către asistentul medical.

ANUNT ÎNSCRIERI

Inscrieri deschise pentru grupa din IULIE 2026, pentru CURSURILE GRATUITE DE COMPETENȚE DIGITALE ( 20 de locuri), organizate de Asociația PARTENER in cadrul proiectului ,,Tele-SAN”

Programul este destinat judetelor:
Nord-Vest: 
Cluj, Bihor, Bistrita-Nasaud, Maramures, Satu Mare, Salaj;

Nord-Est: Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava, Vaslui

CONDITII OBLIGATORII DE ELIGIBILITATE IN VEDEREA PARTICIPARII:

  • Sa fie angajati in mediul privat DOAR pe SRL ( nu sunt eligibile CMI, PFI, SCM ), cu urmatorul cod CAEN: 8610, 8621, 8622, 8623, 8690
  • Se califică codurile COR: 

221201 – Medic specialist, 

222101/325901 – Asistent medical generalist, 

334403 – Recepționer medical, 

532103 – Infirmier/Infirmieră;

  • Sa nu fi beneficiat anterior de acelasi curs Competente Digitale pe alte proiecte din fonduri europene

CURSURILE ACOPERA TEME ESENTIALE PENTRU ACTIVITATEA MEDICALA, unele obligatorii prin lege cum ar fi:

  • securitatea datelor medicala – e obligatoriu prin lege;
  • GDPR – e obligatoriu prin lege;
  • SIUI si platforma PIAS;
  • reteta electronica;
  • dosarul electronic al pacientului;
  • telemedicina;
  • teleconsultatie;
  • telediagnostic;
  • telmonitorizare.

BENEFICII: 

  • participare gratuita;
  • subventie de participare de pana la 350–400 lei (pentru prezenta de 100% la cursuri);
  • formatori cu experienta in digitalizarea sistemului medical.

Cursurile se tin exclusiv on line 2 ore pe zi, 3 zile pe saptamana, de la 16:00 la 18:00 prima grupa si de la 18:00 la 20:00 a doua grupa.

Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteți pe email: copie C.I.,  numar de telefon de contact și  datele angajatorului: denumire ( să fie SRL) , CUI, adresa.

Contact:
secretariat@asociatia-partener.ro
0745483578

În perioada 25-28.06.2026, în cadrul HEALTHFEST, Ordinul Asistentilor Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala Cluj participă cu 5 Ateliere:

  • ASISTENTUL MEDICAL – PARTENERUL TĂU PENTRU SĂNĂTATE
  • PENTRU O INIMĂ SĂNĂTOASĂ ÎNCEPE CU PREVENȚIA – ÎNCEPE CU UN ASISTENT MEDICAL
  • MÂINI CURATE – EROI ADEVĂRAȚI
  • PREVENȚIA ÎNCEPE CU ASISTENTUL MEDICAL -PREVENIREA DIABETULUI ȘI A OBEZITĂȚII
  • MÂINI CARE SALVEAZĂ – RESUSCITARE CARDIORESPIRATORIE.

Participarea OAMGMAMR la HealthFEST 2026 va aduce în prim-plan rolul esențial al asistentului medical în prevenție, educație și îngrijire, contribuind la creșterea nivelului de sănătate al comunității și la consolidarea încrederii publicului în profesia de asistent medical.

Vă invităm, de asemenea, la HEALTHFEST RUN în data de 27.06.2026 – click pentru înscriere.

Premieră la ACATI 2026: Expertiză din Israel în prevenirea infecțiilor nosocomiale

Conferința de Medicină și Terapie Intensivă Perioperatorie ACATI 2026 aduce în acest an o premieră pentru comunitatea medicală din România.

Pentru prima dată, o asistentă șefă din cadrul unei secții de Terapie Intensivă de referință din Israel va participa la eveniment și va susține prezentări dedicate unor teme de maxim interes pentru practica medicală actuală, cu accent pe prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.

Experiența acumulată într-unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate va oferi participanților perspective valoroase asupra implementării protocoalelor de siguranță, managementului riscului infecțios și bunelor practici în îngrijirea pacientului critic.

Această participare internațională completează programul științific al conferinței și oferă oportunitatea unui schimb de experiență interdisciplinar, menit să contribuie la creșterea calității actului medical și la îmbunătățirea siguranței pacientului.

Vă invităm să fiți alături de noi la ACATI 2026 și să descoperiți cele mai noi abordări și soluții din domeniul anesteziei și terapiei intensive.

📌 Înscrierile se realizează online pe site-ul evenimentului:

🔗 https://medicinaperioperatorie.acaticluj.ro/inscriere

Pentru informații suplimentare:

📧 acati@eventrium.ro

📞 0747 251 234

OAMGMAMR Filiala Cluj organizează în perioada 08 –10 iulie 2026, cursul „Triathlon în Patologia Mamară”, curs gratuit, creditat de OAMGMAMR cu 15 credite.

Este un curs în premieră, dedicat tehnicienilor de imagistică medicală. Programul este conceput pentru a oferi o viziune integrată asupra posibilităților de diagnostic în patologia mamară, prin prisma celor trei piloni esențiali în imagistică.

Ce aduce nou acest curs?

✅ Premieră Națională: Primul curs de acest gen dedicat exclusiv tehnicienilor de imagistică.

✅ Expertiză la cel mai înalt nivel: Vei învăța direct de la lectori cu experiență vastă, recunoscuți în fiecare dintre cele trei domenii.

✅ Focus Practic: Optimizarea protocoalelor, poziționarea corectă, gestionarea artefactelor și siguranța pacientului.

Nu rata ocazia de a-ți perfecționa abilitățile într-un format dinamic și interactiv!

Cursul va avea loc la sediul OAMGMAMR Filiala Cluj de la ora 14:00.

Înscrierile se fac prin email la OAMGMAMR Filiala Cluj cu nume, prenume, CNP, nr. telefon, în limita a 25 de locuri.

Email: cj-secretariat@oamr.ro, Tel. 0264-532101.

11 mai, 2026

LA MULTI ANI!

Stiri

Stimati colegi asistenți medicali,

Ca în fiecare an în 12 Mai sărbătorim o zi cu o semnificație aparte pentru intreaga comunitate a asistenților medicali.

În acest an mesajul pe care Consiliul Internațional al Asistentelor Medicale — ICN — l-a adresat lumii întregi: „Asistentele noastre. Viitorul nostru. Asistentele medicale împuternicite salvează vieți „este un mesaj care nu se oprește la nivelul sloganului. Este, în esența sa, un diagnostic lucid al realității în care profesia noastră există și rezistă — și, totodată, un apel ferm la responsabilitate colectivă, adresat deopotrivă profesioniștilor din sănătate, liderilor instituționali și factorilor de decizie politică.

Filiala Cluj a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România este una dintre filialele cu o tradiție puternică, cu o capacitate demonstrată de a răspunde provocărilor prin solidaritate și formare continuă.

Misiunea noastră, ca organizație profesională, este să creăm și să apărăm condițiile în care fiecare asistent medical poate lucra la întreaga sa capacitate profesională.

Militam pentru recunoașterea competențelor avansate, să susținem accesul la formare continuă de calitate, să fim prezenți în dialogul cu autoritățile de sănătate publică și să construim o cultură organizațională în care bunăstarea profesionistului nu este un lux, ci o condiție a siguranței pacientului.

Astăzi va multumesc pentru că ați ales o profesie care cere nu doar cunoaștere, ci și caracter.

Vă mulțumesc pentru că, în ciuda tuturor obstacolelor, ați continuat să vă formați, să vă ridicați standardele și să apărați demnitatea pacienților voștri.

LA MULTI ANI, dragi asistenți medicali!

Cu respect și recunoștință,

Buiga Emil

Președinte OAMGMAMR Filiala Cluj

OAMGMAMR Filiala Cluj organizează în perioada 3 – 5 iunie 2026, cursul „Triathlon în Patologia Mamară”, curs gratuit, creditat de OAMGMAMR cu 15 credite.

Este un curs în premieră, dedicat tehnicienilor de imagistică medicală. Programul este conceput pentru a oferi o viziune integrată asupra posibilităților de diagnostic în patologia mamară, prin prisma celor trei piloni esențiali în imagistică.

Ce aduce nou acest curs?

✅ Premieră Națională: Primul curs de acest gen dedicat exclusiv tehnicienilor de imagistică.

✅ Expertiză la cel mai înalt nivel: Vei învăța direct de la lectori cu experiență vastă, recunoscuți în fiecare dintre cele trei domenii.

✅ Focus Practic: Optimizarea protocoalelor, poziționarea corectă, gestionarea artefactelor și siguranța pacientului.

Nu rata ocazia de a-ți perfecționa abilitățile într-un format dinamic și interactiv!

Cursul va avea loc la sediul OAMGMAMR Filiala Cluj de la ora 14:00.

Înscrierile se fac prin email la OAMGMAMR Filiala Cluj cu nume, prenume, CNP, nr. telefon, în limita a 25 de locuri.

Email: cj-secretariat@oamr.ro, Tel. 0264-532101.

OAMGMAMR Cluj anunță organizarea Modulului 2 al cursului ”Competențe în tehnici EEG”, dedicat preponderent asistenților medicali din domeniul neuroștiințelor, dar și medicilor pasionați de neurofiziologie fundamentală.

Cursul va avea loc în perioada 18-22 mai 2026 în intervalul orar 8:30-17:30, la sediul OAMGMAMR Filiala Cluj, strada Ilie Măcelaru nr. 32 din Cluj-Napoca.

Toți cursanții care au absolvit modulul 1 al acestui curs sunt invitați să se înscrie până în data de 3 mai 2026, scanând codul QR din afișul cursului sau accesând link-ul: 

https://forms.gle/3FcnfSXBMdyFBLp36

Cursul  este creditat de OAMGMAMR cu 18 credite EMC/ modul și are o durată totală de 40 de ore împărțite în 5 zile.